ANUNŢ CONCURS,

Primăria Municipiului Paşcani, cu sediul în Paşcani, judeţul Iaşi, Str. Ştefan cel Mare, nr. 16, organizează concurs de recrutare în data de 05.04.2022 la ora 10,00 – proba scrisă și  în termen de maxim 4 zile lucratoare de data susținerii probei scrise – interviul pentru ocuparea a opt  posturi contractuale de execuție vacante, pe durată nedeterminată, cu normă întreagă, din cadrul compartimentului Administrare parcări și cimitire, din cadrul aparatului de specialitate al Primarului Municipiului Paşcani.

Durata normală a timpului de lucru este de 8 h/zi, respectiv 40 h/săptămână pentru toate posturile.

Probele stabilite pentru concurs:selecţia dosarelor de înscriere, proba scrisă şi interviu.

Dosarele de înscriere la concurs se depun la sediul instituţiei în termen de 10 zile lucrătoare de la data afişãrii anunţului (de la data de 11.03.2022 pânã la data de 24.03.2022, inclusiv, ora 15,30).

Condiţii generale de participare la concurs pentru toate posturile.

Pentru a ocupa un post contractual vacant sau temporar vacant candidaţii trebuie să îndeplinească următoarele condiții generale conform art. 3 din Regulamentul-cadru privind stabilirea principiilor generale de ocupare a unui post vacant sau temporar vacant corespunzător funcţiilor contractuale şi a criteriilor de promovare în grade sau trepte profesionale imediat superioare a personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice aprobat prin H.G. nr. 286/2011, cu modificările şi completările ulterioare:

    a) are cetăţenia română, cetăţenie a altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor aparţinând Spaţiului Economic European şi domiciliul în România;

    b) cunoaşte limba română, scris şi vorbit;

    c) are vârsta minimă reglementată de prevederile legale;

    d) are capacitate deplină de exerciţiu;

    e) are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinţei medicale eliberate de medicul de familie sau de unităţile sanitare abilitate;

    f) îndeplineşte condiţiile de studii şi, după caz, de vechime sau alte condiţii specifice potrivit cerinţelor postului scos la concurs;

    g) nu a fost condamnată definitiv pentru săvârşirea unei infracţiuni contra umanităţii, contra statului ori contra autorităţii, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiţiei, de fals ori a unor fapte de corupţie sau a unei infracţiuni săvârşite cu intenţie, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcţiei, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea.

Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcțiilor contractuale sunt:

1. inspector de specialitate, gradul profesional IA

- studii universitare de licenţă, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă;

- condiţii de vechime de minim 7 ani în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei.

2. inspector de specialitate, gradul profesional I

- studii universitare de licenţă, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă;

- condiţii de vechime de minim 4 ani în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei.

3. inspector de specialitate, gradul profesional II

- studii universitare de licenţă, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă;

- condiţii de vechime de minim 1 an în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei.

4. muncitor calificat, treapta I

- studii medii, generale sau profesionale;

- calificare în profil tehnic;

- condiţii de vechime de minim 7 ani în specialitatea studiilor solicitate.

5. muncitor calificat, treapta II

- studii medii, generale sau profesionale;

- calificare în profil tehnic;

- condiţii de vechime de minim 4 ani în specialitatea studiilor solicitate.

6. muncitor calificat, treapta III

- studii medii, generale sau profesionale;

- calificare în profil tehnic;

- condiţii de vechime de minim 1 an în specialitatea studiilor solicitate.

7. muncitor necalificat, treapta I - 2 posturi

- studii medii sau generale;

- minimum 1 an vechime în muncă.

Bibliografia în vederea participării la concurs.

Candidaţii vor avea în vedere la studierea actelor normative din bibliografie inclusiv republicările, modificările şi completările acestora:

-inspector de specialitate, gradul profesional IA

  1. O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ,  cu modificările şi completările  ulterioare (Partea I, Titlul I, II și III, Partea a III-a, Titlul I și V- cap. I, II, III, IV și VIII, Partea a VI-a, Titlul III;
  2. Legea nr. 102/2014 privind cimitirele, crematoriile umane şi serviciile funerare, cu modificările şi completările ulterioare;
  3. O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, cu modificările şi completările ulterioare;
  4. Din Legea nr. 319/2006 privind securitatea si sanatatea in munca, cu modificările şi completările ulterioare: CAP. III Obligaţiile angajatorilor

                                 SECŢIUNEA 1- Obligaţii generale ale angajatorilor

                                SECŢIUNEA a 4-a –Alte obligaţii ale angajatorilor - art. 12

                               CAP. IV Obligaţiile lucratorilor – art. 22,

  1. Din H.G. nr. 1425/2006 –pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 319/2006 privind securitatea și sănătatea în munca, cu modificările şi completările ulterioare:

               CAP. V Instruirea lucrătorilor în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă

              CAP. VI Pericol grav şi iminent şi zone cu risc ridicat şi specific.

  1. Legea nr. 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor, republicatǎ, cu

       modificările şi completările ulterioare;

  1. Ordinul nr. 163/2007 pentru aprobarea Normelor generale de apărare împotriva incendiilor;

-inspector de specialitate, gradul profesional I

1.O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ,  cu modificările şi completările  ulterioare (Partea I, Titlul I, II și III, Partea a III-a, Titlul I și V- cap. I, II, III, IV și VIII, Partea a VI-a, Titlul III;

  1. O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, cu modificările şi completările ulterioare;

3.Din Legea nr. 319/2006 privind securitatea si sanatatea in munca, cu modificările şi completările ulterioare: CAP. III Obligaţiile angajatorilor

                                 SECŢIUNEA 1- Obligaţii generale ale angajatorilor

                                SECŢIUNEA a 4-a –Alte obligaţii ale angajatorilor - art. 12

                               CAP. IV Obligaţiile lucratorilor – art. 22,

  1. Din H.G. nr. 1425/2006 –pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 319/2006 privind securitatea și sănătatea în munca, cu modificările şi completările ulterioare:

               CAP. V Instruirea lucrătorilor în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă

              CAP. VI Pericol grav şi iminent şi zone cu risc ridicat şi specific.

  1. Legea nr. 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor, republicatǎ, cu

       modificările şi completările ulterioare;

  1. Ordinul nr. 163/2007 pentru aprobarea Normelor generale de apărare împotriva incendiilor;

-inspector de specialitate, gradul profesional II

1. O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ,  cu modificările şi completările  ulterioare (Partea I, Titlul I, II și III, Partea a III-a, Titlul I și V- cap. I, II, III, IV și VIII, Partea a VI-a, Titlul III;

2. Legea nr. 102/2014 privind cimitirele, crematoriile umane şi serviciile funerare, cu modificările şi completările ulterioare;

  1. Din Legea nr. 319/2006 privind securitatea si sanatatea in munca, cu modificările şi completările ulterioare: CAP. III Obligaţiile angajatorilor

                                 SECŢIUNEA 1- Obligaţii generale ale angajatorilor

                                SECŢIUNEA a 4-a –Alte obligaţii ale angajatorilor - art. 12

                               CAP. IV Obligaţiile lucratorilor – art. 22,

  1. Din H.G. nr. 1425/2006 –pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 319/2006 privind securitatea și sănătatea în munca, cu modificările şi completările ulterioare:

               CAP. V Instruirea lucrătorilor în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă

              CAP. VI Pericol grav şi iminent şi zone cu risc ridicat şi specific.

  1. Legea nr. 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor, republicatǎ, cu

       modificările şi completările ulterioare;

  1. Ordinul nr. 163/2007 pentru aprobarea Normelor generale de apărare împotriva incendiilor;

- muncitor calificat, treapta I

1. Din Legea nr. 319/2006 privind securitatea si sanatatea in munca, cu modificările şi completările ulterioare: CAP. III Obligaţiile angajatorilor

                                 SECŢIUNEA 1- Obligaţii generale ale angajatorilor

                                SECŢIUNEA a 4-a –Alte obligaţii ale angajatorilor - art. 12

                               CAP. IV Obligaţiile lucratorilor – art. 22,

  1. Din H.G. nr. 1425/2006 –pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 319/2006 privind securitatea și sănătatea în munca, cu modificările şi completările ulterioare:

               CAP. V Instruirea lucrătorilor în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă

              CAP. VI Pericol grav şi iminent şi zone cu risc ridicat şi specific.

  1. Legea nr. 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor, republicatǎ, cu modificările şi completările ulterioare;

4. Ordinul nr. 163/2007 pentru aprobarea Normelor generale de apărare împotriva incendiilor;

-muncitor calificat, treapta II

1. Legea nr. 102/2014 privind cimitirele, crematoriile umane şi serviciile funerare, cu modificările şi completările ulterioare;

2. Din Legea nr. 319/2006 privind securitatea si sanatatea in munca, cu modificările şi completările ulterioare: CAP. III Obligaţiile angajatorilor

  1. Legea nr. 307/20006 privind apărarea împotriva incendiilor, republicatǎ, cu modificările şi completările ulterioare;

5. Ordinul nr. 163/2007 pentru aprobarea Normelor generale de apărare împotriva incendiilor;

-muncitor calificat, treapta III

1. Din Legea nr. 319/2006 privind securitatea si sanatatea in munca, cu modificările şi completările ulterioare: CAP. III Obligaţiile angajatorilor

                                 SECŢIUNEA 1- Obligaţii generale ale angajatorilor

                                SECŢIUNEA a 4-a –Alte obligaţii ale angajatorilor - art. 12

                               CAP. IV Obligaţiile lucratorilor – art. 22,

  1. Din H.G. nr. 1425/2006 –pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 319/2006 privind securitatea și sănătatea în munca, cu modificările şi completările ulterioare:

               CAP. V Instruirea lucrătorilor în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă

              CAP. VI Pericol grav şi iminent şi zone cu risc ridicat şi specific.

  1. Legea nr. 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor, republicatǎ, cu modificările şi completările ulterioare;

4. Ordinul nr. 163/2007 pentru aprobarea Normelor generale de apărare împotriva incendiilor;

-muncitor necalificat, treapta I

Condiţiile de desfăşurare a concursului, condiţiile de participare la concurs şi bibliografia stabilită se afişează la sediul instituţiei şi pe site-ul  www.primariapascani.ro - Organizarea - Carieră - Anunţuri Concursuri.

Informaţii suplimentare se pot obţine la numărul de telefon 0232/762300, interior 111-  compartiment Management Resurse Umane.

Dosarul de înscriere la concurs se depune la sediul Primăriei municipiului Paşcani şi trebuie să conţină în mod obligatoriu documentele prevăzute la art. 6 din H.G. nr. 286/2011 pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind stabilirea principiilor generale de ocupare a unui post vacant sau temporar vacant corespunzător funcţiilor contractuale şi a criteriilor de promovare în grade sau trepte profesionale imediat superioare a personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare:

  1. cerere de înscriere la concurs adresată conducătorului instituţiei publice;
  2. copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, după caz, precum şi copii ale altor acte de stare civilă (certificat de naştere, casătorie,  livret militar, livret de familie);
  3. copiile documentelor care să ateste nivelul studiilor şi ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări, precum și copiile documentelor care atestă îndeplinirea condiţiilor specifice ale postului ;
  4. carnetul de muncă sau, după caz, adeverinţele care atestă vechimea în muncă, în meserie şi/sau în specialitatea studiilor, în copie;
  5.  cazierul judiciar sau o declaraţie pe propria răspundere că nu are antecedente penale care să-l facă incompatibil cu funcţia pentru care candidează; Candidatul declarat admis la selecţia dosarelor, care a depus la înscriere o declaraţie pe propria răspundere că nu are antecedente penale, are obligaţia de a completa dosarul de concurs cu originalul cazierului judiciar, cel mai târziu până la data desfăşurării primei probe a concursului;
  6. adeverinţă medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare eliberată cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului de către medicul de familie al candidatului sau de către unităţile sanitare abilitate; Adeverinţa care atestă starea de sănătate conţine, în clar, numărul, data, numele emitentului şi calitatea acestuia, în formatul standard stabilit de Ministerul Sănătăţii;
  7. curriculum vitae;
  8. alte documente relevante pentru desfăşurarea concursului;
  9. dosar cu şină sau de încopciat.

    Copiile de pe actele prevăzute mai sus se prezintă însoţite de documentele originale, care se certifică pentru conformitate cu originalul de către secretariatul comisiei de concurs, sau în copii legalizate.

Atribuţiile prevăzute în fișa postului pentru funcţia publică de execuţie vacantă de inspector de specialitate, gradul profesional IA, în cadrul compartimentului Administrare parcări și cimitire,  conform Fişei postului nr. 2673/04.02.2022:

  1. Respectă prevederile normelor interne şi procedurilor de lucru privitoare la postul său;
  2. Respecta cerintele documentelor de sistem calitate aplicate conform SR EN ISO 9001:2008;
  3. Comunica RMC sau sefului ierarhic superior orice neconformitate depistata in cadrul Municipiului Pascani, cu privire la sistem, produs sau proces, in conformitate cu cerintele standardului SR EN ISO 9001:2008;
  4. Obligatiile fiecarui angajat cu privire la respectarea cerintelor de securitate si sanatate in munca si pentru prevenirea accidentelor de munca si imbolnavirilor profesionale sunt in conformitate cu Legea securităţii şi sănătăţii în muncă nr. 319/2006, Art.22 si Art.23;
  5. Propune serviciului Buget Financiar Contabilitate, dacă este cazul, efectuarea operaţiunilor specifice angajării, lichidării şi ordonanţării cheltuielilor din cadrul direcţiei/serviciului/compartimentului, conform anexelor nr. 1, 2 şi 3 la Normele metodologice aprobate prin Ordinul nr. 1792/2002 pentru aprobarea Normelor metodologice privind angajarea, lichidarea, ordonanţarea şi plata cheltuielilor instituţiilor publice, precum şi organizarea, evidenta şi raportarea angajamentelor bugetare şi legale,cu modificările şi completările ulterioare ;
  6. Desfășoară activități de administrare și gestionare a patrimoniului public existent în Cimitir
  7. Asigură serviciile, activitățile și bunurile necesare realizării serviciilor funerare precum și alte servicii și activități de amenajare și întreținere a locurilor de înhumare astfel încât ceremonialul înhumării, în cazul decesului unei persoane,să fie făcute cu maximă operativitate și în condiții corespunzătoare;
  8. Asigură și întreține curățenia în perimetrul cimitirului;
  9. desfășoară activități de întreținere și reparații alei, garduri și construcții din perimetrul cimitirului;
  10. Asigură paza și ordinea în perimetrul cimitirului, prin personal specializat;
  11. Asigură arhivarea documetelor letrice și electronice privind locurile de înhumare în conformitate cu prevederile legale;
  12. Asigură respectarea prevederilor legale referitoare la protecţia mediului pentru domeniul său de activitate;
  13. Asigură întreţinerea şi curăţenia aleilor de circulaţie, a clădirilor, împrejmuirilor;
  14. Răspunde de gestionarea tuturor bunurilor date în folosinţă, administrare sau concesionare;
  15. Urmăreşte modul în care se respectă întreţinerea locurilor de înhumare concesionate;
  16. Soluționează sesizările şi reclamaţiile cetăţenilor privind activitatea cimitirului;
  17. Controlează modul în care sunt respectate obligaţiile contractuale de către persoanele care au încheiat contracte de colaborare, închiriere şi prestări servicii, activităţi de construcţie în cimitire;
  18. Asigură conducerea întregii activități administrative specific cimitirelor umane.
  19. Asigură şi răspunde de aplicarea prevederilor legale pentru domeniul său de activitate
  20. Răspunde de desfăşurarea în bune condiţii a activităţii parcărilor cu plată
  21. Identifică și verifică dacă locația respectivă se încadrează în categoria parcărilor de reședință
  22. Verifică situația juridică a terenului la compartimentele de specialitate
  23. Atribuie locuri de parcare de reședință în mod gratuit persoanelor care beneficiază de drepturile stipulate în Legea nr.448/2006;
  24. Desfășoară program cu publicul pentru rezolvarea solicitărilor de închiriere parcări de reședință ;
  25. Organizează activitatea de înregistrare și soluționare a corespondenței adresate serviciului; asigură emiterea de adrese, răspunsuri, înştiinţări, notificări, somaţii, dispoziţii de urmărire, etc;
  26. Asigură amenajarea locurilor de parcare, instalarea şi întreţinerea sistemelor de semnalizare şi dirijare a circulaţiei în parcările publice;
  27. Eliberează tichete/abonamente;
  28. Se îngrijește de marcarea corespunzătoare în parcările cu plată şi pe partea de carosabil destinată parcărilor cu plată;
  29. Pune în aplicare hotărârile consiliului local cu privire la activităţile desfăşurate;
  30. Soluţionează sesizările şi reclamaţiile referitoare la activităţile derulate ;
  31. Monitorizează activitatea de parcare în parcările publice ;
  32. Verifică modul de folosire de către utilizatori a parcărilor publice;
  33. Participă în baza protocoalelor încheiate la controalele efectuate de Poliția locală a Municipiului Pașcani, de Poliția Rutieră privind modul de utilizare a parcărilor cu plată şi a altor locuri publice, acțiuni de control finalizate cu aplicarea de sancţiuni în cazul opririi/ staţionării / parcării neregulamentare;
  34.  Îndeplineşte orice alte sarcini trasate de conducerea serviciului, primar sau viceprimar.

Atribuţiile prevăzute în fișa postului pentru funcţia publică de execuţie vacantă de inspector de specialitate, gradul profesional I, în cadrul compartimentului Administrare parcări și cimitire,  conform Fişei postului nr. 2672/04.02.2022:

  1. Respectă prevederile normelor interne şi procedurilor de lucru privitoare la postul său;
  2. Respecta cerintele documentelor de sistem calitate aplicate conform SR EN ISO 9001:2008;
  3. Comunica RMC sau sefului ierarhic superior orice neconformitate depistata in cadrul Municipiului Pascani, cu privire la sistem, produs sau proces, in conformitate cu cerintele standardului SR EN ISO 9001:2008;
  4. Obligatiile fiecarui angajat cu privire la respectarea cerintelor de securitate si sanatate in munca si pentru prevenirea accidentelor de munca si imbolnavirilor profesionale sunt in conformitate cu Legea securităţii şi sănătăţii în muncă nr. 319/2006, Art.22 si Art.23;
  5. identificarea de noi locuri de parcare pe platforme betonate sau carosabil;
  6. intocmirea de referate si proiecte de hotarari de consiliu local referitoare la activitatea compartimentului;
  7. propune prin proiecte de H.C.L. tarifele anuale corespunzatoare terenului pentru parcari precum si a altor taxe speciale stipulate prin hotarari ale Consiliului local al municipiului Pașcani;
  8. verificarea pe teren a cererilor inregistrate in vederea incheierii de abonamente de parcare;
  9. verificarea pe teren a cererilor inregistrate in vederea transcrierii abonamentelor de parcare pentru locurile ocupate cu garaj sau copertine;
  10. intocmirea referatelor in vederea solutionarii cererilor privind utilizarea terenurilor ocupate cu parcari, copertine si garaje;
  11. incheierea de abonamente de parcare in baza autorizatiilor de construire;
  12. eliberarea de abonamente pentru parcarile aflate pe domeniul public al municipiului Pașcani
  13. rezervarea de locuri de parcare pentru persoane cu handicap, conform Legii nr. 448/2006;
  14. efectuarea de masuratori si intocmirea planurilor de situatie a parcarilor situate pe platforme betonate si carosabil pentru care se elibereaza abonamente de parcare;
  15. efectuarea inventarierii anuale conform legislatiei in vigoare a terenurilor apartinand domeniului public al municipiului Pașcani pe care sunt amplasate parcari, copertine sau garaje. Transmite rezultatele acestei inventarieri, in vederea reactualizarii inventarului
  16. colaboreaza permanent cu toate directiile/ serviciile din primarie in vederea rezolvarii tuturor problemelor care au legatura cu competentele serviciului;
  17. solutioneaza in conditiile legii, a hotararilor Consiliului local si a dispozitiilor primarului cererile, sesizarile si reclamatiile adresate compartimentului;
  18. intocmirea de referate pentru aprobarea scutirii de la taxa de parcare conform legislatiei in vigoare;
  19. intocmirea de informari si referate privind activitatea specifica Compartimentului
  20. verificarea legalitatii ocuparii locurilor de parcare;
  21. colectarea banilor incasati din aparatele de taxare automata din parking;
  22. colectarea monezilor din aparatele de taxare automata amplasate in parcarile cu plata orara din municipiul Pașcani;
  23. distribuirea de tichete pentru parcarile plata cu ora , vanzarea de abonamente pentru parcarile plata cu ora;
  24. asigura marcarea parcarilor din cartiere si a parcarilor plata cu ora, montarea de indicatoare corespunzatoare;
  25. asigura functionarea parking-urilor construite
  26. îndeplineşte orice alte sarcini trasate de conducerea serviciului

Atribuţiile prevăzute în fișa postului pentru funcţia publică de execuţie vacantă de inspector de specialitate, gradul profesional II, în cadrul compartimentului Administrare parcări și cimitire,  conform Fişei postului nr. 4766/28.02.2022:

  1. Respectă prevederile normelor interne şi procedurilor de lucru privitoare la postul său;
  2. Respecta cerintele documentelor de sistem calitate aplicate conform SR EN ISO 9001:2008;
  3. Comunica RMC sau sefului ierarhic superior orice neconformitate depistata in cadrul Municipiului Pascani, cu privire la sistem, produs sau proces, in conformitate cu cerintele standardului SR EN ISO 9001:2008;
  4. Obligatiile fiecarui angajat cu privire la respectarea cerintelor de securitate si sanatate in munca si pentru prevenirea accidentelor de munca si imbolnavirilor profesionale sunt in conformitate cu Legea securităţii şi sănătăţii în muncă nr. 319/2006, Art.22 si Art.23;
  5. Propune serviciului Buget Financiar Contabilitate, dacă este cazul, efectuarea operaţiunilor specifice angajării, lichidării şi ordonanţării cheltuielilor din cadrul direcţiei/serviciului/compartimentului, conform anexelor nr. 1, 2 şi 3 la Normele metodologice aprobate prin Ordinul nr. 1792/2002 pentru aprobarea Normelor metodologice privind angajarea, lichidarea, ordonanţarea şi plata cheltuielilor instituţiilor publice, precum şi organizarea, evidenta şi raportarea angajamentelor bugetare şi legale,cu modificările şi completările ulterioare;
  6. păstrează și conduce evidența tuturor locurilor de veci și a înhumărilor în registre speciale și într-o evidență computerizată, cu următoarele specificații:

           -Data înmormântării;

           -Datele personale ale decedatului;

-Numărul actului de deces;

-Locul înhumării (parcela, rândul, locul);

-Aparținătorul/concesionarul care a efectuat înmormântarea;

-Numărul chitanței/bon de casa care dovedește concesionarea locului;

-Numărul chitanței /bon de casa care dovedește achitarea tarifului de întreținere;

-Numărul chitanței/bon de casa care dovedește achitarea serviciului funerar prestat.

  1. ține, păstrează și actualizează un registru de evidență a parcelelor din structura    cimitirului, după cum urmează:
    • Anul dării în folosință a parcelei;
    • Numărul de rânduri componente;
    • Numărul de locuri de înhumare stabilite în cadrul parcelei;
    • Anul ocupării complete a parcelei.
    • În registrul de evidență se consemnează și caracterul aparte al parcelei respective și anume:
    • Eroi din primul război mondial;
    • Eroi din al doilea război mondial;
    • Veterani de război;-Eroi ai revoluției;
    • Destinație specială (personalități istorice, politice, culturale sau cu merite deosebite).
  2. Răspunde de realizarea la termen si de calitatea sarcinilor programate sau primite;
  3. la solicitările populaţiei, verifică şi propune prin referat eliberarea autorizaţiilor de construcţii funerare si repartizeaza referatul compartimentelor de sepcialitate din cadrul aparatului de specialitate al primarului;
  4. raspunde de gestionarea si gospodarirea patrimoniului sectorului;
  5. raspunde de încarcarea cu atributii, la capacitate, a intregului personal din subordine, fiecarui salariat repartizandu-i sarcini conform fisei postului pe care este incadrat;
  6. raspunde de utilizarea eficienta a fondului de timp de catre personalul subordonat;
  7. înregistrează în registrul de evidentă persoanele decedate;
  8. ţine evidenţa persoanelor din structura cimitirului;
  9. consemnează în registru caracterul aparte al parcelei respective (eroi din primul război mondial, eroi din al doilea război mondial, veterani de război, eroi ai revolutiei, deportaţi şi victime ale asupririi comuniste etc.);
  10. ţine evidenţa cu privire la locul unde sunt înmormântate persoane istorice, politice, culturale sau cu alte merite deosebite de importanţă naţională sau local
  11. ţine un registru de evidenţă a sesizărilor şi reclamaţiilor cetăţenilor privind acte de profanare, furturi, degradări sau alte actiuni;
  12. Îndeplineşte orice alte sarcini trasate de conducerea serviciului, primar sau viceprimar.

Atribuţiile prevăzute în fișa postului pentru funcţia publică de execuţie vacantă de muncitor calificat, treapta I, în cadrul compartimentului Administrare parcări și cimitire,  conform Fişei postului nr. 4768/28.02.2022:

  1. Respectă prevederile normelor interne şi procedurilor de lucru privitoare la postul său;
  2. Respecta cerintele documentelor de sistem calitate aplicate conform SR EN ISO 9001:2008;
  3. Comunica RMC sau sefului ierarhic superior orice neconformitate depistata in cadrul Municipiului Pascani, cu privire la sistem, produs sau proces, in conformitate cu cerintele standardului SR EN ISO 9001:2008;
  4. Obligatiile fiecarui angajat cu privire la respectarea cerintelor de securitate si sanatate in munca si pentru prevenirea accidentelor de munca si imbolnavirilor profesionale sunt in conformitate cu Legea securităţii şi sănătăţii în muncă nr. 319/2006, Art.22 si Art.23;
  5. identificarea de noi locuri de parcare pe platforme betonate sau carosabil;
  6. rezervarea de locuri de parcare pentru persoane cu handicap, conform Legii nr. 448/2006;
  7. ajuta la efectuarea de masuratori si intocmirea planurilor de situatie a parcarilor situate pe platforme betonate si carosabil pentru care se elibereaza abonamente de parcare;
  8. răspunde de desfăşurarea în bune condiţii a activităţii parcărilor cu plată
  9. se îngrijește de marcarea corespunzătoare în parcările cu plată şi pe partea de carosabil destinată parcărilor cu plată;
  10. îndeplineşte orice alte sarcini trasate de conducerea serviciului, primar sau viceprimar.

Atribuţiile prevăzute în fișa postului pentru funcţia publică de execuţie vacantă de muncitor calificat, treapta II, în cadrul compartimentului Administrare parcări și cimitire,  conform Fişei postului nr. 4769/28.02.2022:

1.Respectă prevederile normelor interne şi procedurilor de lucru privitoare la postul său;

2.  Respecta cerintele documentelor de sistem calitate aplicate conform SR EN ISO  9001:2008;

  1. Comunica RMC sau sefului ierarhic superior orice neconformitate depistata in cadrul Municipiului Pascani, cu privire la sistem, produs sau proces, in conformitate cu cerintele standardului SR EN ISO 9001:2008;
  2. Obligatiile fiecarui angajat cu privire la respectarea cerintelor de securitate si sanatate in munca si pentru prevenirea accidentelor de munca si imbolnavirilor profesionale sunt in conformitate cu Legea securităţii şi sănătăţii în muncă nr. 319/2006, Art.22 si Art.23;
  3. asigură serviciile, activitățile și bunurile necesare realizării serviciilor funerare precum și alte servicii și activități de amenajare și întreținere a locurilor de înhumare astfel încât ceremonialul înhumării, în cazul decesului unei persoane,să fie făcute cu maximă operativitate și în condiții corespunzătoare;
  4. asigură și întreține curățenia în perimetrul cimitirului;
  5. asigură respectarea prevederilor legale referitoare la protecţia mediului pentru domeniul său de activitate;
  6. răspunde de gestionarea tuturor bunurilor date în folosinţă, administrare sau concesionare;
  7. urmăreşte modul în care se respectă întreţinerea locurilor de înhumare concesionate;
  8. controleaza igiena si salubritatea platformelor de deseuri de orice fel special amenajate, asigurand efectuarea evacuarii deseurilor;
  9. îndeplineşte orice alte sarcini trasate de conducerea serviciului, primar sau viceprimar.

Atribuţiile prevăzute în fișa postului pentru funcţia publică de execuţie vacantă de muncitor calificat, treapta III, în cadrul compartimentului Administrare parcări și cimitire,  conform Fişei postului nr. 4770/28.02.2022:

  1. Respectă prevederile normelor interne şi procedurilor de lucru privitoare la postul său;
  2. Respecta cerintele documentelor de sistem calitate aplicate conform SR EN ISO 9001:2008;
  3. Comunica RMC sau sefului ierarhic superior orice neconformitate depistata in cadrul Municipiului Pascani, cu privire la sistem, produs sau proces, in conformitate cu cerintele standardului SR EN ISO 9001:2008;
  4. Obligatiile fiecarui angajat cu privire la respectarea cerintelor de securitate si sanatate in munca si pentru prevenirea accidentelor de munca si imbolnavirilor profesionale sunt in conformitate cu Legea securităţii şi sănătăţii în muncă nr. 319/2006, Art.22 si Art.23;
  5. Identificarea de noi locuri de parcare pe platforme betonate sau carosabil;
  6. Rezervarea de locuri de parcare pentru persoane cu handicap, conform Legii nr. 448/2006;
  7. Efectuarea de masuratori si intocmirea planurilor de situatie a parcarilor situate pe platforme betonate si carosabil pentru care se elibereaza abonamente de parcare;
  8. Răspunde de desfăşurarea în bune condiţii a activităţii parcărilor cu plată;
  9. Se îngrijește de marcarea corespunzătoare în parcările cu plată şi pe partea de carosabil destinată parcărilor cu plată;
  10. Indeplineşte orice alte sarcini trasate de conducerea serviciului, primar sau viceprimar.

Atribuţiile prevăzute în fișa postului pentru funcţia publică de execuţie vacantă de muncitor necalificat, treapta I, în cadrul compartimentului Administrare parcări și cimitire,  conform Fişei postului nr. 4771/28.02.2022:

1.Respectă prevederile normelor interne şi procedurilor de lucru privitoare la postul său;

  1. Respecta cerintele documentelor de sistem calitate aplicate conform SR EN ISO 9001:2008;
  2. Comunica RMC sau sefului ierarhic superior orice neconformitate depistata in cadrul Municipiului Pascani, cu privire la sistem, produs sau proces, in conformitate cu cerintele standardului SR EN ISO 9001:2008;
  3. Obligatiile fiecarui angajat cu privire la respectarea cerintelor de securitate si sanatate in munca si pentru prevenirea accidentelor de munca si imbolnavirilor profesionale sunt in conformitate cu Legea securităţii şi sănătăţii în muncă nr. 319/2006, Art.22 si Art.23;
  4. Asigură serviciile, activitățile și bunurile necesare realizării serviciilor funerare precum și alte servicii și activități de amenajare și întreținere a locurilor de înhumare astfel încât ceremonialul înhumării, în cazul decesului unei persoane,să fie făcute cu maximă operativitate și în condiții corespunzătoare;
  5. Asigură și întreține curățenia în perimetrul cimitirului
  6. Realizeaza activități de întreținere și reparații alei, garduri și construcții din perimetrul cimitirului
  7. Respecta programul de lucru, astfel incat sa foloseasca eficient timpul de lucru si asigura curatenia la punctul de lucru unde a fost repartizat;
  8. Are obligatia ca la locul de munca sa poarte echipamentul  de lucru si protectie;
  9. Se preocupa permanent de buna gospodarirea a cimitirelor ;
  10. Răspunde de desfăşurarea în bune condiţii a activităţii in cimitire;
  11. Foloseste si intretine in mod corespunzator sculele si dispozitivele din dotare;
  12. Este obligat sa aiba un comportament civilizat la locul de munca;
  13. Pune in aplicare sarcinile trasate de seful ierarhic superior;
  14. Îndeplineşte orice alte sarcini trasate de conducerea serviciului, primar sau viceprimar.

Atribuţiile prevăzute în fișa postului pentru funcţia publică de execuţie vacantă de muncitor necalificat, treapta I, în cadrul compartimentului Administrare parcări și cimitire,  conform Fişei postului nr. 4772/28.02.2022:

  1. Respectă prevederile normelor interne şi procedurilor de lucru privitoare la postul său;
  2. Respecta cerintele documentelor de sistem calitate aplicate conform SR EN ISO 9001:2008;
  3. Comunica RMC sau sefului ierarhic superior orice neconformitate depistata in cadrul Municipiului Pascani, cu privire la sistem, produs sau proces, in conformitate cu cerintele standardului SR EN ISO 9001:2008;
  4. Obligatiile fiecarui angajat cu privire la respectarea cerintelor de securitate si sanatate in munca si pentru prevenirea accidentelor de munca si imbolnavirilor profesionale sunt in conformitate cu Legea securităţii şi sănătăţii în muncă nr. 319/2006, Art.22 si Art.23;
  5. Identificarea de noi locuri de parcare pe platforme betonate sau carosabil;
  6. Respecta programul de lucru, astfel incat sa foloseasca eficient timpul de lucru si asigura curatenia la punctul de lucru unde a fost repartizat;
  7. Are obligatia ca la locul de munca sa poarte echipamentul  de lucru si protectie;
  8. Ajuta la efectuarea de masuratori pentru parcarile situate pe platforme betonate si carosabil pentru care se elibereaza abonamente de parcare;
  9. Răspunde de desfăşurarea în bune condiţii a activităţii parcărilor cu plată;
  10. Foloseste si intretine in mod corespunzator sculele si dispozitivele din dotare;
  11. Este obligat sa aiba un comportament civilizat la locul de munca;
  12. Se îngrijește de marcarea corespunzătoare în parcările cu plată şi pe partea de carosabil destinată parcărilor cu plată, de curatenia si anunta superiorul ierarhic despre orice impediment in desfasurarea activitatii;
  13. pune in aplicare sarcinile trasate de seful ierarhic superior;
  14. îndeplineşte orice alte sarcini trasate de conducerea serviciului, primar sau viceprimar.

Close Search Window