A N U N Ț

 

Înscrierea în programul de reabilitare termică în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR), Componenta C5 – Valul Renovării, a doua rundă.

Prin Hotărârea de Consiliu Local nr. 137/20.06.2022 s-a aprobat proiectul „Eficientizarea energetică a clădirilor rezidențiale din Municipiul Pașcani – Etapa 2”, în vederea finanțării acestuia prin Planul Național de Redresare și Reziliență, Componenta C5 – Valul renovării, Axa 1 – Schema de granturi pentru eficiență energetică și reziliență în clădiri rezidențiale multifamiliale, Operațiunea A3 – renovarea energetică moderată sau aprofundată a clădirilor rezidențiale multifamiliale și modelul de contract de mandat care se va încheia între Municipiul Pașcani şi asociaţia de proprietari/ reprezentantul convențional al blocului, pentru depunerea şi derularea proiectelor.

TERMENUL DE DEPUNERE A CERERILOR

Asociațiile de proprietari/ reprezentanții convenționali  care doresc participarea la acest program, trebuie să depună până la data de 08.07.2022 , ora 12.00,  următoarele documente :

  1. Solicitare de înscriere în programul de reabilitare termică planul național de redresare și reziliență;
  2. Contractul de mandat în 2(două) exemplare semnate de către președintele asociației de proprietari/ reprezentantul conventional al proprietarilor;
  3. Hotărârea asociatiei de proprietari/ proprietarilor de inscriere in program (în original);
  4. Tabel proprietari  (în original) .        

Documentele depuse după acest termen nu vor fi luate în considerare.                   

În cazul în care dețineți documentații tehnice (expertiză tehnică și audit energetic al clădirii), vă rugăm să le puneți la dispoziția autorității locale în vederea depunerii cererii de finanțare.

            Atenție!         

Dacă un bloc de locuinţe are mai multe scări sau tronsoane, având una sau mai multe Asociaţii de proprietari, toate acestea vor trebui să facă parte dintr-o singură componentă, în vederea asigurării unei soluții tehnice unitare pe întreaga construcţie, inclusiv din punct de vedere al aspectului şi cromaticii anvelopei blocului. În anumite situații particulare, justificate, dacă blocurile/tronsoanele/scările pot fi delimitate din punct de vedere structural, conform expertizei tehnice, acestea pot fi considerate clădiri distincte. Această delimitare nu se aplică în cazul clădirilor delimitate doar prin rost de dilatare.

Solicitarea însoțită de documentele sus menționate se înregistrează la sediul Primăriei Municipiului Pașcani doar în format original.

Informații suplimentare puteți obține de la Compartimentul Asociații de proprietari, tel. 0232762300-int.112 sau Compartimentul Programe Europene și Atragerea de Fonduri Structurale, tel. 0232762300-int.143.

 
Close Search Window